Personal, m-am regăsit nu doar o dată în faţa unui asemenea gigant, negăsind ieşirea dintr-o anumită situaţie sau nevăzând cum aş putea realiza ceea ce mi-am propus. Ca şi mulţi dintre voi, şi eu am realizat cât de puţine se pot obţine prin efort propriu. M-aş fi îmbogăţit până acum, dacă aş fi primit câte un leu pentru fiecare încercare de a mă descurca singură. Dar, dacă ar trebui să scad din această sumă pentru fiecare dată când am eşuat de una singură, aş ajunge probabil destul de repede la faliment.
Vestea buna este că putem alege să nu fim pe cont propriu. Putem alege, ca şi David, să-L luăm cu noi pe Dumnezeu la luptă împotriva uriaşului Goliat, orice formă ar lua acesta în viaţa noastră. Cu El, toate lucrurile sunt mai simplu de controlat. Este mai uşor dacă-I predai Lui nu doar volanul, ci şi pedalele şi-L laşi să-ţi arate, pas cu pas, ce are pregătit pentru tine, decât să pleci la drum de unul singur.
Dar să nu uiţi niciodată, Dumnezeu e prea bun ca să fie crud, prea înţelept ca să greşeasca, prea puternic ca să scape lucrurile de sub control, te iubeşte prea mult ca să te părăsească...
"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde" - Ieremia 29:11
Am intrat aici fara sa vreau,si sincer am gasit subiecte interesante.Dumnezeu sa binecuvinteze persoana care a facut acest glob si sa-I dea putere si pricepere sa mai puna subiecte aemanatore
RăspundețiȘtergere