marți, 27 iulie 2010

MULTUMESC!

Multumesc… pentru faptul ca traiesc amintiri si clipe frumoase. Multumesc ca exista cineva care se gandeste la mine.

Cand am zis ultima data asta? Un cuvant simplu, greu de rostit. O reactie normala de multumire. Pentru ca ni se face un bine. Un bine pe care fiecare il caracterizeaza cum vrea. Pe care il acceptam sau nu. Un bine pe care il simtim sau nu important. Nu e o haina pe care o probam, o purtam de cateva ori si apoi o aruncam in sifonier. E parte din starea noastra de spirit. O umbra a constiintei. Doar 9 litere care ne fac mai frumosi, sufleteste vorbind. Doar rostindu-le, capeti zambetul multumirii de sine. Pentru ca traim cu nevoia recunoasterii de catre celalalt de langa noi a meritelor noastre, vrem sa fim importanti, unici. Vrem sa ni se multumeasca pentru orice. Si ne este atit la indemana sa o facem. Simplu, fara cantare, fara sa ne zgarcim, egoisti in orgoliul propriu. Cu fiecare "multumesc" rostit devenim oamenii care ar fi trebuit sa fim. Nu ati simtit niciodata puterea unui... multumesc? Sa fii vesnic recunoscator ca este cineva care se gandeste sa-ti faca, nu neaparat o favoare.

Spune MULTUMESC… si-ti vei simti sufletul eliberat. Si nu uita sa multumesti de fiecare data cand ti se ofera ceva, cand ti se va face cite ceva. Pentru ca… mereu exista un cineva.

CUVINTELE DE INCURAJARE!

Incepeti prin a va face ordine in tacerile care va sufoca intimitatea. Caci tacerea nu este intotdeauna un semn de intelepciune. Uneori, dimpotriva!

Suntem atat de naivi cateodata. Fugim deseori de simplitatea unor cuvinte rostite, de starea interioara din noi. Nu am recunoaste nici in ruptul capului ceea ce simtim si ne face bine. Ducem povara propriului orgoliu. Nu mai stim sa zambim din simplitate,nu mai apreciem sinceritatea. Ne e teama sa fim generosi in cuvinte frumoase. Ne-am pierdut eu-l interior. Privim si nu vedem nimic. Ascultam ,dar nu auzim nimic. Atingem si nu simtim decat pustiu. Am uitat ce inseamna MULTUMESC. Pentru cele mai simple lucruri care ni se intampla. Pentru orice vorba frumoasa. Pentru fiecare zambet. Uitam ca sunt oameni care depind de surasul nostru de dimineata, oameni care supravietuiesc din aprecierile noastre, care traiesc si respira prin noi. Care nu stiu sa traiasca decat facandu-ne pe noi fericiti… iubindu-ne. Oameni care isi cladesc iubirea din aprecierile noastre. Cuvintele au o putere stranie asupra noastra. Ele pot distruge sau ridica. Totul depinde de ton. Una e cand spui : "apreciez faptul ca m-ai sunat sa-mi mai spui despre tine" si alta "te-ai gandit sa suni sa ma anunti si pe mine de tine?". Daca in prima situatie este prezentata aprecierea si se simte voalat o incurajare, in cealalta situatie: fara dubiu reprosul, nemultumirea.

Discutia poate deveni periculoasa doar folosind tonuri diferite. Indiferent de gandurile noastre nevinovate. Putem avea intentii bune si sa sfarsim jignind din numai cateva vorbe gresite in exprimare. Iubirea nu inseamna intotdeauna numai ce-ti doresti sa se indeplineasca, ci si ceea ce oferi. O mare importanta o are increderea. Si sa aratam aceasta convingere. Pentru ca atunci cand incurajam si aprobam gesturile si cuvintele frumoase, nu facem decat sa motivam si pe celalalt sa se poarte in continuare asa. Eliminam neincrederea, teama de exprimare. Insuflam curaj! Forta si putere de-a continua! In fiecare dintre noi exista un potential pe care il descatusam prin niste simple cuvinte de incurajare.

Nu incurajam pe nimeni fortand sa faca ceea ne dorim noi, ci trebuie ca si celalalt sa vrea. Cuvintele noastre dau doar increderea de care au nevoie, curajul necesar de-a face primul pas. Insa tonul folosit poate sa exprime iubire si intimitate sau condamnare si judecata.

luni, 8 martie 2010

Suferinta- blestem sau binecuvintare?

Exista anumite lucruri care pot fi intelese inainte de a porni pe calea credintei, insa exista si multe altele care presupun o anumita maturitate spirituala. Suferinta este unul dintre aceste lucruri.

Omul - credincios si necredincios, tanar sau batran, bogat sau sarac, crestin sau pagan, bun sau rau, femeie sau barbat deopotriva - nu este capabil sa evite suferinta, ea este atotcuprinzatoare. De vreme ce existi tu vei cunoaste suferinta. Nu am ales noi sa ne nastem, dar din moment ce ne-am nascut suntem obligati sa traim si implicit sa suferim.

Biblia arata ca suferinta, durerea si necazurile isi au inceputul cand un inger de lumina s-a razvratit impotriva stapanirii lui Dumnezeu. Invidia si mandria l-au impins spre dorinta de a-i vedea pe Adam si Eva inchinandu-se lui in locul Creatorului lor. Astfel, el a sedus-o mai intai pe Eva, vasul mai slab, iar apoi si pe Adam. Din acest moment, suferinta, necazul si blestemul si-au facut aparitia pe Pamant, iar deocamdata acestea nu pot fi evitate sau anihilate. Asadar, suferinta este legata organic de pacatul adamic, sau de Satana si de blestemul rostit de Dumnezeu asupra pamantului.

Pentru a sistematiza, macar sumar daca nu in detaliu, cauzele care stau la baza suferintei am ales prima epistola a lui Petru, care ne vorbeste, poate cel mai lamurit dintre epistolele nou testamentale despre acest subiect. Intelegem in I Petru ca suferinta are cel putin cinci cauze majore:

1. Incercarea propriei credinte

"In ea (adica "mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi") voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos" (I Petru 1:6, 7).

Apostolul Petru ne spune ca, mantuiti fiind, noi vom cunoaste deopotriva si bucurie si intristare. Iar pentru aceasta bucurie noi nu trebuie sa asteptam pana se termina intristarile, ci chiar cand vom trece prin ele ne putem bucura in Isus cu o bucurie negraita (I Petru 1:8).

Intristare si bucurie - simultan si succesiv. In ceea ce ne priveste am dori intr-adevar sa o cunoastem mai degraba pe a doua. Prima nu ne trebuie, dorim sa dispara total si definitiv. Si totusi, apostolul Petru arata ca suferinta este necesara si este hotarata de Dumnezeu. Sintagma "daca trebuie" are o importanta deosebita in citatul de mai sus. Cu alte cuvinte, vrea sa spuna apostolul Petru, intristarea noastra nu constituie parte a placerii lui Dumnezeu, insa daca trebuie (si Dumnezeu in mod sigur stie daca trebuie sau nu), El o va ingadui in viata noastra. Prin urmare, daca eu trec prin suferinta aceasta inseamna ca ea este necesara in viata mea si a fost permisa de Dumnezeu cu un scop foarte precis. Acest scop deseori scapa puterilor noastre de intelegere.

Acest lucru Petru il spune lamurit in cap. 3:17 "Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu sa suferiti pentru ca faceti binele, decat pentru ca faceti raul!" si 4:19 "Asa ca cei ce sufar dupa voia lui Dumnezeu sa-si incredinteze sufletele credinciosului Ziditor, si sa facea ce este bine ".

De ce este ea totusi necesara? Pentru a arata rolul si finalitatea suferintei, Apostolul Petru recurge la o comparatie a credintei noastre cu metalul cel mai pretios din lume. El ne spune ca omul, asemenea unei bucati de metal, in stare naturala este un amalgam de fragmente - aur, argint, lut, noroi, piatra, alte materiale sterile - aflate in stare haotica. Ori, aurul care este un material cat se poate de curat, trebuie separat de tot ce este strain. Prin urmare el va trebui trecut printr-un proces de forjare, topire, purificare si modelare. Prin acest procedeu, elementele vor fi separate, iar materialul pretios va fi si el decantat de impuritati, fragmente, prisos, haos, nebunie, impulsurile firii, influente ale sistemului demonic care domina lumea-. Iar Dumnezeu, in stiinta Lui a hotarat ca acest lucru sa se realizeze nu doar prin rugaciune si studiu biblic, ci si prin suferinta.

2. Slujirea semenilor (2:21-25)

"Caci Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca ci El sa slujeasca,..." (Marcu 10:45)

Ratiunea pentru care a suferit Hristos a fost slujirea, lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu.

Aceasta lucrare aduce cu sine ocara, vorbire de rau, critica, nedreptate, suferinta fizica uneori, umilinta, etc. De altfel Domnul Isus i-a prevenit pe ucenicii Sai de lucrul acesta "In lume veti avea necazuri.; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33b). Cel mai important este ca finalitatea unei vieti de slujire a semenilor, insotita inevitabil de suferinta, este intoarcerea acestora la Dumnezeu. Psalmul 126 fagaduieste asa de frumos: "Cel ce umbla plangand cand arunca samanta, se intoarce cu veselie, cand isi strange snopii".

Iata asadar ca fericirea veritabila oferita urmasilor Sai de catre Domnul Isus este mereu insotita de suferinta. Fericire si suferinta - simultan. De fapt a suferi "din pricina lui Hristos" inseamna a suferi pentru ca suntem implicati cu toata fiinta in lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu, iar bucuria noastra este legata organic de rod - frati si surori in Domnul. De asemenea bucuria noastra este in viitor legata de "aratarea lui Isus Hristos" (1:7) cand el ne va da "Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (I Corinteni 2:9). Comparativ cu aceste lucruri deosebite suferinta noastra devine palida si nedemna de lamentarile noastre. Gloria slavei dupa care tanjim intrece infinit de mult suferintele pe care le induram aici. Este incurajator faptul ca intristarile noastre sunt "pentru putina vreme", adica limitate in timp si intensitate pe cand binecuvantarile divine --"lauda slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos" (1:7) - ca finalitate a suferintei; incomensurabile si eterne. Ce alinare pentru cei in suferinta!

3. Lupta cu pacatul si ispitele diavolului (3:18; 5:8, 9)

Dumnezeu nu obisnuieste sa le dea copiilor Sai daruri fara valoare. Orice lucru valoros in lumea care traim costa. Renumitul scriitor englez Oscar Wilde marturiseste ca lectia pe care a avut-o de invatat trecand prin desertul suferintei a fost smerenia. Iata ce spunea el: "Suferintele nu sunt lipsite de sens. Acum ceva ascuns din fiinta mea imi spune ca, pe lume nu exista nimic fara sens si ca suferinta are mai mult sens decat orice alt lucru. Acest ceva ascuns in strafundul eului meu, ca o comoara, este umilinta". Iata un motiv de ordin personal care are cuprins in sine ideea purificarii, ideea desavarsirii.

"Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii" a spus Domnul Isus in Predica de pe Munte. De ce ii fericeste Isus pe acestia? Pentru ca au ales durerea curatirii de pacate si a formarii unor trasaturi care nu se nasc in om decat odata cu suferinta. Viata cotidiana ne poate incetosa privirea, insa suferinta ni-i poate deschide si poate constitui mijlocul de eliminare a tot ce este pacat si ispita diavoleasca. In acest sens, Charles Spurgeon spunea un mare adevar: "Nici un om nu va imbraca vreodata haina neprihanirii lui Hristos pana nu este dezbracat de frunzele sale de smochin" Da, este dureroasa intalnirea ta cu Hristos. In hainele tale murdare preferi, ca si Apostolul Petru altadata, ca Domnul sa plece de la tine; insa El insista sa te curateasca si sa-ti ofere haine noi. Dar mai intai tu trebuie sa te dezbraci de toata influenta demonica deoarece Satan tinde sa-ti perverteasca insasi fiinta ta, caracterul. Dar noi avem optiunea fie sa ascultam de Dumnezeu prin incredere in El si consecventa fie sa ascultam de Satana, cedand ispitei.

Deci care este finalitatea unei asemenea cai? Domnul Isus continua si spune "...caci a lor este imparatia cerurilor". Asadar, calea suferintei este calea progresului spiritual, a desavarsirii si in nici un caz a propriei distrugeri.

4. Trairea in neprihanire si ascultare de Hristos (2:24 3:14; 4:4, 16)

Prorocul Vechiului Testament, Ieremia, a ales intr-adevar sa fie o "insula de lumina" in mijlocul unei "mari de intuneric". El a ales sa ramana fidel Dumnezeului sau. Chiar daca mesajul pe care il avea de transmis poporului era, in esenta, o amenintare si o judecata impotriva cetatii si a intregii tari. Aceasta cale a inclus in sine suferinta si aceasta nu din partea unui popor pagan, fara de Dumnezeu, ci chiar din partea poporului ales al lui Dumnezeu. Cu atat mai mult intre crestini si necrestini exista aceasta incompatibilitate. Daca un copil al lui Dumnezeu are ca principii de viata blandetea, dragostea, pacea, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor, lumea prefera rautatea, ura, nesupunerea, facerea de rau, satisfacerea poftelor s.a.m.d. Credinciosul are siguranta pacatelor iertate si a vietii vesnice in Isus Hristos; iar ca principiu de traire credinta. Lumea nu are nici o siguranta, ea ere "credinta miopului" conform careia "aici e iadul, aici e raiul", atat si nimic mai mult. Daca viata si existenta unui credincios ii apartin in exclusivitate lui Dumnezeu, lumea este controlata de Satan, cel caruia i-a si inchinat taria. "De aceea - spune Petru - se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei, la acelasi potop de desfrau, si va batjocoresc" (4:4).

Diferenta merge mai departe atingand viata de dincolo, unde unii vor mosteni viata vesnica iar altii pierzarea vesnica. Datorita acestor diferente crestinul va avea de suferit.

De alta parte, disciplina suferintei - a marii suferinte conditionate de trairea in neprihanire si ascultare de Hristos - este singura care a infaptuit toate inaltarile de pana acum in sfera umanului. Ganditi-va la onoarea numelor amintite in cartea Evrei capitolul 11. Ganditi-va la crestinii din primele veacuri, din timpul lui Nero, Domitian, Titus, Marc Aureliu, Septimiu Sever, Decius, Valerian, s.a.m.d. Acesti oameni au cunoscut la orice pas din viata lor primejdia mortii. Suferintele extraordinare ale acestora ar trebui sa ne copleseasca.

De fapt toti eroii biblici, pe langa fericirea autentica si profunda au gustat mai mult decat suficient din paharul suferintei. Aceasta este si definitia crestinismului, in terminologia lui Steinhardt "reteta de fericire" si "tortura de neindurat", concomitent. Domnul Isus Hristos insusi descrie calea crestina ca fiind uneori foarte grea, alteori ca fiind foarte usoara. Variatii in extreme. El spune "ia-ti crucea si urmeaza-Ma". Imediat dupa aceasta el afirma: "jugul meu este bun si sarcina mea este usoara", aceasta este calea ingusta, calea ascultarii de Dumnezeu, singura cale care ne conduce spre cer. Alternativa nu exista.

5. Desavarsirea si intarirea noastra (5:10)

"Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere, si va va face neclintiti".

Suferinta este o lege a lumii in care traim, inscriindu-se in ordinea naturala a lucrurilor, avand o finalitate precisa. Dumnezeu isi asuma responsabilitatea ca in suferinta sa ne desavarseasca; sa ne intareasca; sa ne incarce cu putere si sa ne faca neclintiti. Stiind acest lucru mai putem considera suferinta ca un blestem-? Apostolul Pavel spune tanarului Timotei - "Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat" (2 Timotei 2:15). Iata suferinta este menita sa te incerce pentru a-ti conferi calitatea de "om incercat". Privita din acest punct de vedre suferinta devine un privilegiu.

Poate ca ti se pare ciudat ca toti din jurul tau sunt folositi de catre Dumnezeu; se pot bucura de viata si de lucrarea lor din Biserica, in timp ce tu esti lipsit de putere, discreditat pe nedrept si uitat. Stai linistit si nu renunta. Este doar tratamentul lui Dumnezeu pentru insanatosirea si intarirea ta. De fapt infrangerea pregateste noi victorii. Persevereaza pana la capat si cauta sa identifici cauza suferintei tale, precum si nevoia ta care inca n-a fost rezolvata in tine. Este cert ca singurul scop al lui Dumnezeu pentru care tu esti nevoit sa strabati desertul suferintei este binecuvantarea ta, intarirea si desavarsirea ta si proslavirea Lui.

In concluzie putem spune ca Dumnezeu foloseste suferinta in urmatoarele scopuri:

1. Sa ne incerce taria credintei

2. Sa-i castige pe cei pierduti

3. Sa ne curete de "impuritati"

4. Sa ne invete sa ne incredem mai mult in El

5. Sa ne desavarseasca caracterul.

Datoria mea si a ta este sa acceptam suferinta ca pe o modalitate a lui Dumnezeu de a ne binecuvantati caracterul. Sa nu pierdem aceasta binecuvantare.

Viata...

Ce este viata?

De multe ori ne punem aceasta intrebare, dar niciodata nu gasim un raspuns.

Am intrebat o privighetoare care zbura zglobie de pe un ram pe altul:

- Viata, mi-a raspuns ea, viata este cintec, un cintec continuu, un cintec prin care exprimam ceea ce simtim: fericire, bucurie, tristete, durere...

Viata, nu, viata este... frumusete, o frumusete divina, a protestat un trandafir desfacindusi maiestos petalele, o frumusete care chiar daca are spini, este perfecta.

Trecind in zbor o albina, zise zumzaind: Viata este activitate, atunci cind din zori si pina in seara muncesti, atunci cind la sfirsit de zi privesti cu o imensa placere la rodul muncii tale.

Viata este poezie, a gindit poetul stind aplecat asupra unei scrivanii vechi, tinind in mina o pana si insirindusi pe hirtie gindurile, sentimentele...

Un soldat care se plimba multumlt pe un cimp pustiit de cruzimea oamenilor, striga fericit, ridicind arma in sus: viata este o lupta si o biruinta! -apoi, plecindusi ochii si vazind sutele de cadavre, adauga: O lupta in care invingi si traiesti, sau pierzi si mori...

Eu cred ca viata este putere, imi raspunse foarte serios un rege care sta pe scaunul sau de domnie cu o demnitate impecabila. -Este atunci cind tu conduci o natiune intreaga, atunci cind toti iti cad la picioare pentru ati cistiga gratitudinea.

Stind pe malul marii si ascultind valurile care loveau intro stinca, doi indragostiti isi sopteau: Viata este dragoste, o dragoste care nu se va svirsi niciodata.

La un moment dat insa se auzi melodia unui mars funebru care se apropia incetul cu incetul si prin notele sale minore vroia sa spuna la toti ce este viata...

Dumnezeu cind iarta uita de tot greselile noastre...

M-am intrebat de multe ori oare de ce omul nu poate semana macar putin cu Domnul... cred ca ar fi totul altfel... e asa de greu de multe ori cand gresesti in viata, pentru ca inevitabil pacatul doare indiferent ce fel de pacat e... el lasa urme... insa parca e mult mai greu cand incerci sa te schimbi iar cei din jurul tau te considera la fel si poate de fiecare data ti se aduc aminte greselile... e greu mai ales cand in inima ta sti ca nu mai esti la fel... insa sigurul care iti poate cunoaste cu adevarat tainele inimii este Domnul... El ne iarta si uita pentru totdeauna greselile noastre atunci cand exista pocainta in viata noastra... cred ca El stie prin ce trecem in viata aceasta si cat de greu sau usor ne este...

Domnul sa fie intotdeauna cu noi...

Povestea ochilor...

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna
gata sa o ajute.
Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."
Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos,
ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"
Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a
socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui
inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:Sa ai grija de ochii
tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"
Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata
noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.
Viata este un cadou! Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te
la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are
ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu
pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de
tanar de pe acest pamant INAINTEsa te plangi de copii, gandeste-te la
cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o,
gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva
care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care
ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni
dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului
nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!

Nu singura!

Care dintre noi nu a simţit măcar odată acea presiune psihică ori acea descurajare profundă, provocată de circumstanţe nefavorabile nouă, de muntele de probleme ce, stând în faţa noastră, pare imposibil de urcat? Ai fost vreodată deznădăjduit când nu ai ştiut pe ce cale să o apuci? Sunt momente când te întalneşti faţă în faţă cu uriaşul Goliat şi ştii că unica soluţie este să-l înfrunţi... Singura problemă este că el pare atât de mare, atât de impunător, iar tu, atât de mic!

Personal, m-am regăsit nu doar o dată în faţa unui asemenea gigant, negăsind ieşirea dintr-o anumită situaţie sau nevăzând cum aş putea realiza ceea ce mi-am propus. Ca şi mulţi dintre voi, şi eu am realizat cât de puţine se pot obţine prin efort propriu. M-aş fi îmbogăţit până acum, dacă aş fi primit câte un leu pentru fiecare încercare de a mă descurca singură. Dar, dacă ar trebui să scad din această sumă pentru fiecare dată când am eşuat de una singură, aş ajunge probabil destul de repede la faliment.

Vestea buna este că putem alege să nu fim pe cont propriu. Putem alege, ca şi David, să-L luăm cu noi pe Dumnezeu la luptă împotriva uriaşului Goliat, orice formă ar lua acesta în viaţa noastră. Cu El, toate lucrurile sunt mai simplu de controlat. Este mai uşor dacă-I predai Lui nu doar volanul, ci şi pedalele şi-L laşi să-ţi arate, pas cu pas, ce are pregătit pentru tine, decât să pleci la drum de unul singur.

Dar să nu uiţi niciodată, Dumnezeu e prea bun ca să fie crud, prea înţelept ca să greşeasca, prea puternic ca să scape lucrurile de sub control, te iubeşte prea mult ca să te părăsească...

"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde" - Ieremia 29:11

Ce faci aici?

Dacă ne uităm în 1 Împăraţi 19:9-11, o să vedem o scenă foarte rară în Biblie. După ce Ilie a învins, prin puterea şi planul lui Dumnezeu, el fuge la auzul ameninţărilor Izabelei.

Nu vorbim aici de contrastul dintre Ilie - slujitorul şi Ilie - omul, ci vreau să ne uităm la atitudinea lui Ilie. După ce face o lucrare mare, se ascunde în peşteră, iar Dumnezeu îl întreabă "Ce faci tu aici, Ilie?"; iar Ilie începe să răspundă "Doamne, am făcut...". Interesant e că Dumnezeu nu l-a întrebat asta. El l-a întrebat "Ce faci?" nu "Ce-ai făcut?".

De multe ori, după o lucrare în care Dumnezeu Îşi arată măreţia în viaţa noastră, noi ne ascundem după neputinţa noastră, la auzul unei provocări, de parcă Dumnezeu ar obosi să Îşi mai arate slava încă odată.

Poate ar trebui să ne întrebăm noi, cei care suntem de mult creştini şi am văzut minunile Lui, "Ce facem aici?" în viaţa noastră, în familie, în lucrare. Mai suntem acolo unde ne-a chemat Domnul sau ne mai ascundem în peştera propriilor neputinţe?