Povestea ochilor...

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna
gata sa o ajute.
Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."
Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos,
ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"
Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a
socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui
inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand:Sa ai grija de ochii
tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"
Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata
noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.
Viata este un cadou! Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te
la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are
ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu
pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de
tanar de pe acest pamant INAINTEsa te plangi de copii, gandeste-te la
cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o,
gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva
care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care
ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni
dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului
nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!

Nu singura!

Care dintre noi nu a simţit măcar odată acea presiune psihică ori acea descurajare profundă, provocată de circumstanţe nefavorabile nouă, de muntele de probleme ce, stând în faţa noastră, pare imposibil de urcat? Ai fost vreodată deznădăjduit când nu ai ştiut pe ce cale să o apuci? Sunt momente când te întalneşti faţă în faţă cu uriaşul Goliat şi ştii că unica soluţie este să-l înfrunţi... Singura problemă este că el pare atât de mare, atât de impunător, iar tu, atât de mic!

Personal, m-am regăsit nu doar o dată în faţa unui asemenea gigant, negăsind ieşirea dintr-o anumită situaţie sau nevăzând cum aş putea realiza ceea ce mi-am propus. Ca şi mulţi dintre voi, şi eu am realizat cât de puţine se pot obţine prin efort propriu. M-aş fi îmbogăţit până acum, dacă aş fi primit câte un leu pentru fiecare încercare de a mă descurca singură. Dar, dacă ar trebui să scad din această sumă pentru fiecare dată când am eşuat de una singură, aş ajunge probabil destul de repede la faliment.

Vestea buna este că putem alege să nu fim pe cont propriu. Putem alege, ca şi David, să-L luăm cu noi pe Dumnezeu la luptă împotriva uriaşului Goliat, orice formă ar lua acesta în viaţa noastră. Cu El, toate lucrurile sunt mai simplu de controlat. Este mai uşor dacă-I predai Lui nu doar volanul, ci şi pedalele şi-L laşi să-ţi arate, pas cu pas, ce are pregătit pentru tine, decât să pleci la drum de unul singur.

Dar să nu uiţi niciodată, Dumnezeu e prea bun ca să fie crud, prea înţelept ca să greşeasca, prea puternic ca să scape lucrurile de sub control, te iubeşte prea mult ca să te părăsească...

"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde" - Ieremia 29:11

Ce faci aici?

Dacă ne uităm în 1 Împăraţi 19:9-11, o să vedem o scenă foarte rară în Biblie. După ce Ilie a învins, prin puterea şi planul lui Dumnezeu, el fuge la auzul ameninţărilor Izabelei.

Nu vorbim aici de contrastul dintre Ilie - slujitorul şi Ilie - omul, ci vreau să ne uităm la atitudinea lui Ilie. După ce face o lucrare mare, se ascunde în peşteră, iar Dumnezeu îl întreabă "Ce faci tu aici, Ilie?"; iar Ilie începe să răspundă "Doamne, am făcut...". Interesant e că Dumnezeu nu l-a întrebat asta. El l-a întrebat "Ce faci?" nu "Ce-ai făcut?".

De multe ori, după o lucrare în care Dumnezeu Îşi arată măreţia în viaţa noastră, noi ne ascundem după neputinţa noastră, la auzul unei provocări, de parcă Dumnezeu ar obosi să Îşi mai arate slava încă odată.

Poate ar trebui să ne întrebăm noi, cei care suntem de mult creştini şi am văzut minunile Lui, "Ce facem aici?" în viaţa noastră, în familie, în lucrare. Mai suntem acolo unde ne-a chemat Domnul sau ne mai ascundem în peştera propriilor neputinţe?